Jucătorea de tenis Irina-Camelia Begu, cap de serie numărul unu și locul 29 WTA, care a câștigat, duminică, turneul de la Seul (Coreea de Sud), s-a declarat foarte fericită pentru titlul obținut, primul după trei ani, subliniind că în prezent are un joc mai constant, informează wtatennis.com.
„Sunt atât de fericită că am câștigat primul meu titlu WTA după trei ani – a trecut mult și cred că mi-am îmbunătățit mult jocul. Am învățat mult din meciurile și experiențele avute și mai ales am mai multă constanță în joc. Mă simt total diferit față de acum trei ani„, a afirmat Begu.
Duminică, Begu a trecut de sportiva Aliaksandra Sasnovici, din Belarus, scor 6-3, 6-1: „Mi-am păstrat calmul și am făcut-o pe adversara mea să alerge mai mult. Am fost mai bună la punctele importante – nu am dominat fiecare ghem, dar am fost mai bună la punctele mari„.
Begu a vorbit și despre faptul că tenisul este foarte popular în România: „Avem multe jucătoare în Top 100 și sunt foarte mulți fani în România. Sprijinul lor este foarte important”, a menționat Irina Begu.
Jucătorea de tenis Irina-Camelia Begu, cap de serie numărul unu și locul 29 WTA, a câștigat, duminică, turneul de la Seul (Coreea de Sud), dotat cu premii în valoare totală de 500.000 de dolari, obținând astfel al doilea titlu al carierei.
În finală, Irina-Camelia Begu a învins-o pe Aliaksandra Sasnovici (Belarus), jucătoare venită din calificări și locul 136 WTA, scor 6-3, 6-1, după o oră și 17 minute de joc.
Pentru titlul câștigat la Seul, Irina-Camelia Begu va primi 280 de puncte WTA și un cec în valoare de 111.389 de dolari.
Begu mai are în palmares un titlu, câștigat în 2012 la turneul de la Tașkent și alte trei calificări în ultimul act, la Moscova (octombrie 2014), Marbella și Budapesta (ambele în 2011). Ea va urca de luni pe locul 26 WTA, cea mai bună clasare din carieră.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER